Un incident bizar a avut loc într-un avion. O femeie a început să calce, la propriu, mai mulți pasageri, în încercarea de a ajunge la geam. Unul dintre martori susține faptul că ar fi procedat în acest mod pe tot parcursul zborului. Ce reacție au avut pasagerii aflați în aeronavă?
Pasagerii unui avion au avut parte de un zbor cel puțin bizar, după ce o femeie i-a călcat, la propriu, pentru a ajunge la geam. Întreaga scenă a fost filmată în aeronavă, iar martorii s-au declarat absolut șocați de comportamentul femeii. Pe lângă reacțiile amuzante pe care le-a atras, tânăra, nemulțumită de locul pe care îl primise în avion, a atras și critici din partea oamenilor. Pe rețelele de socializare, imaginile au fost comentate intens.
Tânăra, care pare îmbrăcată în pijamale, s-a crezut „Tarzan” în avion și a început să calce, la propriu, pasagerii, doar pentru a ajunge la geam. A traversat întregul rând, fără să îi pese că ar putea să rănească unul dintre pasagerii aflați în avion. Martorii au rămas șocați de gestul femeii, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
„Act criminal”, „Cel mai rău pe care l-am văzut vreodată la bordul unui avion”, „A ţinut-o tot aşa timp de şapte ore, cât a durat zborul”, sunt doar o parte din reacțiile persoanelor.
The most criminal activity I’ve ever seen on an airplane. This woman was hopping over other passengers the whole 7 hour flight. @PassengerShame pic.twitter.com/drET3BGBWv
— brandon🚀 (@In_jedi) June 15, 2022
Sursă foto: Capturi video Twitter